Fantasmele lui Goya

Los Fantasmas de Goya (Goya's Ghost) (dramă, Spania, 2006)

Regia: Milos Forman
Scenariul: Jean-Claude Carriere şi Milos Forman
Distribuţia: Stellan Skarsgard (Francisco Goya), Javier Bardem (părintele Lorenzo), Natalie Portman (Ines), Randy Quaid (regele Carlos al IV-lea), Blanca Portillo (regina Maria-Luisa)

Primit cu nemeritată răceală de critica americană şi spaniolă, care se aştepta la o biografie cuprinzătoare, filmul surprinde cu un realism cinic etape ale aceluiaşi eveniment, proiectate pe fundaluri diferite. Atmosfera apăsătoare şi închistată a dominaţiei inchiziţiei şi absolutismul uşor tembel al monarhilor Spaniei, pe de-o parte, iar pe de altă parte barbaria şi jaful ocupaţiei napoleoniene sunt suportul unei drame răscolitoare. Societatea spaniolă a frontierelor dintre secolele 18 şi 19 este dezbrăcată de aparenţe şi prezentată în toată mizeria şi degradarea ei.

.

În prima parte, tânăra Ines, model al adulatului pictor Francisco Goya, este arestată de Sfântul Oficiu sub motivul că practică în secret ritualuri iudaice, ceea ce constituie crima supremă. Habotnicul inchizitor Lorenzo o vizitează tot mai des în închisoare, iar relaţiile dintre călău şi condamnată devin pe cât de apropiate, pe atât de prohibite. Ca urmare a unei întâmplări cu tuşe amuzante, Lorenzo devine un paria, fiind excomunicat şi condamnat în contumacie. Nu poate fi trecut cu vederea ritualul ridicol şi absurd al arderii portretului celui expulzat din rândurile clerului. În ciuda tuturor intervenţiilor lui Goya la Curte (el însuşi fiind în pericol de a fi acuzat de erezie din pricina gravurilor groteşti care ilustrează realitatea mizeră a vremurilor şi caricaturizează metehnele clericilor romano-catolici), Ines rămâne îngropată în celula mucegăită, o cavernă întunecoasă şi morbidă. Pictând urâţenia înspăimântătoare a reginei într-un portret oficial, Goya cade în dizgraţia casei regale, în timp ce Ines rămâne închisă în aşteptarea unui proces amânat sine die.

.
A doua parte prezintă pierderea independenţei Spaniei şi înglobarea ei în efemerul imperiu napoleonian. Lorenzo, revenit într-o înaltă funcţie administrativă odată cu ocupanţii francezi, este un personaj cu totul schimbat, cucerit de ideile iluminismului pe care altădată îl combătea furibund. Desfiinţării inchiziţiei din ordinul împăratului îi urmează un proces răsunător, Lorenzo erijându-se în principal acuzator al instituţiei pe care o slujise cu fanatism. Eliberarea tuturor deţinuţilor din sediul inchiziţiei o aruncă pe Ines în stradă, o Ines radical marcată de anii de detenţie, o epavă umană cu minţile rătăcite, căutându-şi fetiţa căreia îi dăduse naştere în închisoare. Familia ei, masacrată de trupele franceze, nu-i poate oferi niciun ajutor. Singura speranţă rămâne Goya, un bătrân surd cu periodice crize de demenţă. Deportarea lui Napoleon atrage după sine căderea regelui uzurpator al Spaniei, Joseph Bonaparte, fratele împăratului, invazia trupelor engleze prin Portugalia şi revenirea casei regale spaniole. Lorenzo devine din acuzator, acuzat, este judecat pentru renegarea credinţei şi slugărnicie faţă de ocupanţi, fiind condamnat la moarte de către fostul mare inchizitor. O ultimă rămăşiţă de demnitate îl împiedică să-şi renege noua credinţă raţionalistă în schimbul comutării pedepsei la închisoare pe viaţă.

Departe de a fi o biografie, filmul poate fi asemănat cu o imensă gravură care ilustrează dramatic prelungirea forţată a îndelungatului ev mediu spaniol până în epoca modernă. Contrastele dintre obscurantism şi iluminismul tot mai viguros, tortura, violenţa gratuită, atrocităţile francezilor, dar şi ale inchiziţiei, sensibilitatea artistului în faţa suferinţei, atmosfera sumbră şi gravă sunt definitorii pentru al treilea mare film al lui Milos Forman, după "Amadeus" şi "Valmont".