Teama de Crăciun

Charlotte’s Web (comedy/ family, USA, 2006)
Regia: Gary Winick
Scenariul: Susannah Grant şi Karey Kirkpatrick
Distribuţia: Julia Roberts (păianjenul Charlotte – voce), Dominic Scott Kay (porcuşorul Wilbur – voce), Steve Buscemi (şobolanul Templeton), Robert Redford (calul Ike), Sam Shepard (naratorul), Dakota Fanning (Fern)

Având neşansa de a fi cel mai mic dintre cei 11 purceluşi fătaţi la ferma Zuckerman, Wilbur urmează să fie sacrificat. Fern, fiica fermierului, îl salvează de la sacrificiu cu insistenţe şi lacrimi abia reţinute. Naivitatea lui Wilbur, care caută prieteni şi parteneri de joacă, atrage simpatia unora dintre animalele din grajd, dar şi cinismul lui Templeton, un şobolan cârcotaş şi răutăcios, care face o dezvăluire macabră: porcii sunt apreciaţi numai pe masa festivă de Crăciun. Deznădăjduit şi întristat, Wilbur găseşte sprijin la păianjenul Charlotte, care concepe un plan de salvare a purceluşului: pe pânza din colţul intrării în grajd ţese diverse cuvinte prin care laudă calităţile micuţului ei prieten. Totuşi, nicio minune nu pare a-l salva pe Wilbur de la destinul crud. Zilnic, el priveşte înfiorat spre afumătoare. Singura lui şansă este cea de a câştiga trofeul decernat celui mai frumos animal al anului. După multe peripeţii, cu ajutorul agilităţii şi al inteligenţei lui Charlotte, Wilbur câştigă premiul, dar bucuria este întunecată de moartea păianjenului. Sacul cu ouăle Charlottei este salvat de Templeton, care primeşte promisiunea de a avea partea lui din hrana zilnică a lui Wilbur. Bucuria va fi cu atât mai mare cu cât trei păianjeni rămân la fermă şi se împrietenesc cu Wilbur.

Celebritate infamă

Shattered Glass (drama, USA, 2003)
Regia: Billy Ray
Scenariul: Buzz Bissinger şi Billy Ray
Distribuţia: Hayden Christensen (Stephen Glass), Peter Sarsgaard (Chuck Lane), Chloe Sevigny (Caitlin Avey), Melanie Lynskey (Amy Brand), Hank Azaria (Michael Kelly), Steve Zahn (Adam Penenberg)

Stephen Glass, un tânăr jurnalist care a contribuit la succesul revistelor Rolling Stone şi The New Republic, este în culmea gloriei, fiind considerat o speranţă a presei americane, un copil teribil, candidatul ideal la Premiul Pulitzer. The New Republic, o revistă cosmopolită, citită de politicieni de frunte, conţine materiale de senzaţie, articole amuzante şi descrieri ale unor situaţii inedite, fără a-şi declara vreun partizanat politic. Un articol despre comportamentul unor tineri delegaţi la Convenţia Partidului Conservator, desfăşurată într-un hotel elegant, generează proteste şi subliniază neconcordanţe între realitate şi consemnarea ei în revistă. Mike Kelly, editorul revistei, îşi exprimă suspiciunile într-o discuţie cu Stephen, însă preferă să îngroape scandalul. Situaţia se schimbă odată cu concedierea lui Mike şi numirea lui Chuck în postul de editor. Întâmpinat cu ostilitate de redactori, Chuck impune un alt stil de lucru, mai sobru şi mai temperat, cerând o rigurozitate mai mare.

.

Cabotin şi avid de senzaţional, de dorinţa de a se face remarcat cu orice preţ, Stephen inventează o conferinţă a hackerilor americani şi o companie fantomă, Jukt Micronics. Pentru a-şi duce jocul până la capăt, crează un site , vizibil conceput de un diletant, al companiei. Personajele sunt ficţionale, sursele asemenea. Frauda este descoperită de un reporter al revistei Forbes, care-l atenţionează pe Chuck. Avertismentul privind dezvăluirea imensei falsificări instalează panica în redacţia revistei The New Republic. Chuck porneşte o verificare atentă a faptelor şi locurilor desfăşurării presupusei conferinţe şi descoperă uluit că totul este o invenţie. Deşi iniţial dispune suspendarea lui Stephen pe termen de doi ani, descoperirea a încă 26 de articole false, dintr-un total de 41, îl obligă la concedierea redactorului său.

Relatare cinematografică a unor fapte reale petrecute în 1998, povestea este similară celei din The Hoax şi, cu toate că nu a beneficiat de atenţia presei şi a criticii americane, este o peliculă memorabilă.

Salsa şi diamante

Hot Tamale (comedy/ crime, USA, 2006)
Regia: Michael Damian
Scenariul: Janeen Damian şi Michael Damian
Distribuţia: Randy Spelling (Harlan Woodriff), Diora Baird (Tuesday Blackwell), Matt Cedeno (Caesar Lopez), Jason Priestley (Jude), Mike Starr (Al)

Harlan pleacă din Wyoming la Los Angeles pentru a-şi împlini cariera de cântăreţ de salsa, la îndemnul lui Caesar, un vechi prieten, după ce trupul îngheţat al tatălui său, pescar la copcă, fusese descoperit de poliţia locală. Drumul lung, plictisitor şi obositor este întrerupt de un scurt popas într-un fast food infect de pe autostradă, unde Harlan este abordat de un individ dubios, Jude. La vederea unei maşini din parcare, Jude se strecoară din fast-food şi, fugărit de doi urmăritori, abandonează o servietă în maşina lui Harlan. Ajuns la Los Angeles, află că prietenul său Caesar îi făcuse programare pentru o audiţie, după care plecase la New York. Urmărit de poliţie, Caesar deţine o seră ilegală de marijuana, lăsată în grija unei prietene, Tuesday. Între timp, Jude este ucis în deşert, iar cei doi pornesc în căutarea lui Harlan, a cărui adresă o obţin printr-un tertip. Răpită şi ţinută ostatică de cei doi, Tuesday este dusă la un motel, cu intenţia de a fi eliberată în schimbul servietei. Negocierea dintre Harlan şi Al se complică, întrucât o brichetă disimulând conţinutul unor diamante, moneda de schimb pentru Tuesday, dispare fără urmă din servieta cu bucluc. Fiind pus în faţa unei oferte de a primi diamante false în schimbul a 20 000 $, Harlan valorifică sera lui Caesar. După câteva peripeţii minore, Harlan ajunge la locul schimbului, însă Al descoperă falsul. Situaţia degenerează, dar este salvată în favoarea lui Harlan şi a ostaticei de un accident prostesc. Un film simpatic, de divertisment, fără complicaţii psihologice, fără o tramă încâlcită.

Dependent de crimă

Mr. Brooks (crime, USA, 2007)
Regia: Bruce A. Evans
Scenariul: Bruce A. Evans şi Raynold Gideon
Distribuţia: Kevin Costner (Earl Brooks), Demi Moore (det. Tracy Atwood), Dane Cook (dl. Smith), William Hurt (Marshall), Danielle Panabaker (Jane Brooks), Marg Helgenberger (Emma Brooks)

Earl Brooks, om de afaceri de succes, soţ devotat şi tată exemplar, pare a fi un model demn de urmat din toate punctele de vedere. Camera de Comerţ din Portland îl declară omul anului, afacerile sale sunt în continuă expansiune, viaţa conjugală nu este fisurată de neînţelegeri. Noaptea, însă, este subjugat de dorinţa irezistibilă de a ucide. Pentru a-şi proteja familia şi secretul său teribil, Earl urmează un tratament psihiatric şi reuşeşte să-şi controleze impulsul criminal. Maleficul Marshall, alter ego-ul său cinic şi insinuant, îi frânge voinţa, iar Earl reia seria crimelor. Dar un fotograf îl surprinde în timp ce comite o dublă crimă. Fără a recurge la şantajul clasic, dl. Smith nu îi cere decât să-l lase să participe la o crimă. Dorinţa d-lui Smith se împlineşte atunci când Earl decide să-i ucidă pe fostul soţ al det. Tracy Atwood şi pe amanta acestuia, însă turnura evenimentelor îi va fi fatală fotografului, care pusese în pericol echilibrul precar al dublei existenţe a lui Earl Brooks. Între timp, Jane, fiica lui Earl, se întoarce inopinat de la universitate şi, ascunzând motivele revenirii, îşi face cunoscute intenţiile de a prelua afacerea tatălui ei. Ulterior, Earl şi Emma descoperă nu numai că Jane este însărcinată, ci şi că ea este suspectă într-un caz de crimă. Ca prin minune, o nouă crimă petrecută în campus o scoate pe Jane de pe lista suspecţilor.

.

Latura psihologică a filmului este accentuată de monologurile lui Earl şi de exprimarea temerilor în privinţa fiicei sale, care ar putea moşteni pasiunea morbidă de a ucide. În ciuda unor incoerenţe vădite ale scenariului şi a unor secvenţe inutile şi superficiale, reuşita filmului nu poate fi pusă la îndoială.

Dogmatism ucigaş

El Crimen del Padre Amaro (The Crime of Father Amaro) (dramă, Mexic, 2002)
Regia: Carlos Carrera
Scenariul: Vicente Lenero şi Eca de Queiros
Distribuţia: Gael Garcia Bernal (padre Amaro), Ana Claudia Talancon (Amelia), Sancho Gracia (padre Benito Diaz), Angelica Aragon (Augustina Sanjuanera), Luisa Huertas (Dionisia), Ernesto Gomez Cruz (episcopul), Damian Alcazar (padre Natalio)

Amaro, un preot rebel, este trimis temporar într-un orăşel liniştit şi plasat sub tutela părintelui Benito Diaz, care primeşte misiunea de a-i schimba unele convingeri neagreate de doctrina oficială. Primirea ipocrit cordială de care se bucură Amaro are scopul de a-i induce încrederea în Benito. În scurt timp, Amaro descoperă legătura interzisă de jurământul de castitate dintre părintele Benito şi Augustina Sanjuanera, patroana micului restaurant din oraş. Amelia, fiica Augustinei, catolică ferventă, trece printr-o mică dramă sentimentală: despărţindu-se de logodnicul ei, ulterior reporter de investigaţii, se îndrăgosteşte de Amaro. Deşi încearcă să-şi învingă pornirile, Amaro se îndrăgosteşte de Amelia, însă relaţia lor clandestină va fi descoperită de părintele Benito. O mică altercaţie între Amaro şi Benito se soldează cu infirmitatea celui din urmă, aflat astfel în imposibilitatea de a-l informa pe episcop despre legătura lui Amaro cu o minoră.

Pe de altă parte, fostul logodnic al Ameliei descoperă dedesubturile proiectului de construire a unui spital pentru săraci, la adăpostul căruia se spală banii unui traficant de droguri. Amestecul bisericii în afacere îl revoltă pe Amaro şi-l apropie de părintele Natalio, rău văzut de episcop pentru ideile sale apropiate teologiei eliberării, ramură disidentă a teologiei sociale promovate de Vatican. Libertatea avortului şi abrogarea jurământului de castitate sunt teme recurente ale filmului, ideile fiind reliefate pregnant în momentul în care Amelia află că este însărcinată cu Amaro. Constrâs să aleagă între vocaţia duhovnicească şi dragostea pentru Amelia, părintele Amaro o convinge să accepte avortul. Dionisia, nebuna orăşelului, îi îndrumă spre o „instituţie” particulară, unde se rezolvă cazurile de sarcini nedorite. Moartea Ameliei în urma unei hemoragii constituie o pledoarie detestabilă în favoarea dogmatismului şi obtuzităţii unei religii care se îndârjeşte să condamne avortul. Finalul sabotează impresia generală excelentă asupra filmului...

True Crime

Karla (crime, USA, 2006)
Regia: Joel Bender
Scenariul: Joel Bender şi Manette Beth Rosen

Distribuţia: Laura Prepon (Karla Homolka), Misha Collins (Paul Bernardo), Patrick Bauchau (dr. Arnold), Cherilyn Hayres (Tammy Homolka),William Duffy (detectiv Porter)

.

Condamnată la 12 ani închisoare pentru o serie de crime comise în regiunea Ontario împreună cu soţul ei, Paul Bernardo, Karla Homolka depune cerere pentru eliberarea condiţionată. Evaluatorul, dr. Arnold, psihiatru criminalist, îi solicită o analiză retrospectivă a faptelor, prin prisma decantărilor şi transformărior suferite de condamnată în răstimpul a opt ani de detenţie. Comportamentul psihopatologic al cuplului, violenţa amestecată cu sexualitatea extremă, viaţa conjugală imundă şi perversă a celor doi sunt relevate din perspectiva unilaterală a Karlei, care, în schimbul unei pedepse reduse, acceptase să depună mărturie împotriva soţului ei.

.
Obsedat sexual care-şi găseşte satisfacţia în a tortura, viola şi apoi ucide tinere de 15-16 ani, pe care le filma în diferite ipostaze, Paul îşi începe „cariera” de criminal în serie cu Tammy, sedată de propria sa soră, Karla, care asistă impasibilă la viol. Spre sfârşit, ea intervine astupându-i gura cu o cârpă, pentru a-i înnăbuşi ţipetele. Tammy se îneacă în propria vomă, iar cei doi îi conving pe anchetatori că moartea fetei a fost un accident. Pentru a duce o viaţă îndestulătoare, Paul se mai ocupă cu trafic de ţigări în Statele Unite. A doua victimă este găsită ciopârţită şi turnată în cuburi de beton, pe fundul unui lac. Şirul violurilor urmate de crime continuă până când – conform spuselor sale – Karla nu mai suportă comportamentul agresiv al soţului, fuge de-acasă şi îl denunţă. La proces, încercând să se disculpe, Karla joacă rolul victimei, refuzând să accepte complicitatea prin tăcere sau participarea la ororile comise de soţul ei.

.
Atrofierea conştiinţei unei femei perverse şi abrutizarea umană sunt surprinse macabru în cursul confesiunilor făcute psihiatrului evaluator, care va recomanda respingerea cererii de eliberare condiţionată.

1408

1408 (horror, USA, 2007)
Regia: Mikael Hafstrom
Scenariul: Matt Greenberg şi Scott Alexander
Distribuţia: John Cusack (Mike Enslin), Mary McCormack (Lily Enslin), Jasmine Jessica Anthony (Katie), Samuel L. Jackson (Gerald Olin)

.

Mike Enslin, scriitor sceptic dedicat cercetării fenomenelor paranormale, nu pierde nicio ocazie să discrediteze faima locurilor bântuite de spirite neliniştite. Investigând o serie de hoteluri, Mike sparge o serie de mituri create doar spre a atrage clienţi amatori de senzaţii tari. Experienţa sa neobişnuită, care-i va zdruncina convingerile, începe odată cu vizita sa la hotelul Dolphin, în camera 1408. Managerul hotelului, Gerald Olin, încearcă să fie cât mai convingător în efortul său aproape disperat de a-i schimba lui Mike Enslin dorinţa nebunească de a se caza într-o cameră malefică. În ciuda expunerii tuturor tragediilor şi morţilor neelucidate petrecute în încăperea 1408, Mike se prevalează de o lege statală care-i permite să închirieze camera. Persiflând povestirile lui Olin şi privind ironic groaza din ochii personalului hotelului, Mike - cu un aer dezabuzat - este martorul unor fenomene minore, convins că sunt o înscenare. Intensitatea şi violenţa fenomenelor, însă, se accentuează odată cu scurgerea minutelor. Apariţii stranii, sunete ciudate, încercări eşuate de a fugi din cameră, imposibilitatea de a comunica cu exteriorul şi de a cere ajutor par a-l copleşi pe Mike. Reîntâlnirea cu fiica sa moartă îi insuflă încredere şi îi aduce împăcarea cu soţia de care se separase în urma dramei familiale.

.
Dacă prima jumătate a filmului, bazat pe o nuvelă semnată de Stephen King, este reuşită, cea de-a doua degradează ideea filmului, căzând într-o mistică vulgară.

.

Citat:

Mike Enslin: Eu am băut din sticlă, dar Olin a băut? Nu-mi amintesc. Ciocolata, am mâncat ciocolata. Am fost drogat, asta e. Halucinez, asta e limpede. Nu mânca ciocolată de la străini.

Bullshit cu Nicolas Cage

Next (acţiune, USA, 2007)
Regia: Lee Tamahori
Scenariul: Gary Goldman şi Johathan Hensleigh
Distribuţia: Nicolas Cage (Frank Cadillac), Julianne Moore (agent Callie Ferris), Jessica Biel (Elizabeth Cooper)
.

Iluzionist fără prea mult succes, Frank supravieţuieşte din câştigurile moderate la jocurile de noroc. Nimeni nu ştie că are un dar special, care-i permite să anticipeze viitorul cu două minute înainte de a se produce. Preîntâmpinarea unui jaf armat într-un cazinou îl aduce în atenţia FBI, alertat de furtul unui focos nuclear din Rusia, cu destinaţia USA. Informaţiile vagi de care dispun anchetatorii nu oferă o varietate de opţiuni într-un timp limitat. Atacul pare a fi de neoprit fără ajutorul lui Frank, însă acesta ezită să-şi folosească aptitudinea inexplicabilă de a vedea în viitor pentru a ajuta autorităţile şi a împiedica detonarea încărcăturii nucleare. Motivul este teama de testele interminabile la care ar fi fost supus, devenind un cobai pentru oamenii de ştiinţă. Întâlnirea cu Elizabeth şi previziunile sumbre asupra viitorului îl determină pe Frank să-şi schimbe atitudinea şi să participe la anihilarea grupului terorist francez (?), alături de echipa condusă de agentul Callie Ferris.

.

Psihoza terorismului, obsesia atacurilor nucleare, repulsia faţă de francezi, conştiinţa datoriei faţă de ţară au devenit agasante începând cu nebulosul şi controversatul 9/11. Scenariul, banal şi pueril, crează o impresie neplăcută, contrabalansată – din păcate insuficient – de efectele speciale agreabile. Nici măcar talentul lui Nicolas Cage nu poate salva un film submediocru, care ar putea fi cu uşurinţă nominalizat la Zmeura de Aur, dacă nu ar răspunde nevoii de popularizare a imaginii eroice a americanului simplu.

Timp real, timp imaginar

Donnie Darko (mistery/ SF, USA, 2001)

Regia: Richard Kelly
Scenariul: Richard Kelly
Distribuţia: Jake Gyllenhaal (Donnie Darko), Holmes Osborne (Eddie Darko), Maggie Gyllenhaal (Elisabeth Darko), Daveigh Chase (Samantha Darko), Mary McDonnell (Rose Darko), James Duval (Frank), Arthur Taxier (dr. Fisher), Patrick Swayze (Jim Cunningham)

America anilor ’80. Un adolescent psihotic, obsedat sexual, nonconformist, dar cu o inteligenţă aparte, urmează un tratament psihiatric pentru a-şi vindeca halucinaţiile şi noctambulismul. Supravieţuind unui accident bizar – prăbuşirea unui motor de avion în dormitorul său – se împrieteneşte cu o creatură imaginară, un iepure uriaş, care i se arată în cele mai neaşteptate momente. Iepurele, botezat Frank, îl avertizează asupra iminenţei sfârşitului lumii peste 28 de zile şi îl îndeamnă să comită fapte aparent reprobabile, însă cu un substrat pozitiv: inundarea liceului, incendierea casei unui pseudo-profesor "de fericire", Jim Cunningham, adulat de frustratele de vârsta a treia şi de adolescentele supraponderale, dovedit ulterior a fi un traficant de pornografie infantilă etc. Pasionat de călătoria în timp, Donnie Darko află cu stupoare că tocmai nebuna oraşului, poreclită Bunica Moarte, în vârstă de 101 ani, era o fostă celebritate locală, călugăriţă devenită profesoară de fizică, autoare a unei cărţi despre temporalitate.

.

Moartea accidentală a prietenei sale în noaptea de Halloween îl determină pe Donnie să se concentreze intens pentru a realiza saltul temporal şi de a reveni la momentul accidentului care i-a schimbat viaţa. Surprins în pat de desprinderea motorului de avion, Donnie nu supravieţuieşte accidentului...

Citate:
1. Donnie: De ce porţi costumul ridicol de iepure?
....Frank: De ce porţi costumul ridicol de om?

2. Donnie: Cum te simţi când ştii că ai un fiu smintit?
....Rose Darko: Minunat.

Wrestling în decor natural

The Condemned (acţiune, USA, 2007)
Regia: Scott Wiper
Scenariul: Scott Wiper şi Rob Hedden

Distribuţia: Steve Austin (Jack Conrad), Vinnie Jones (Ewan McStarley), Rick Hoffman (Goldman), Robert Mammone (Ian Breckel), Christopher Baker (Eddie), Sam Healy (Bella), Tory Mussett (Julie)

.

Zece condamnaţi la moarte din diferite părţi ale lumii sunt cumpăraţi de un producător de televiziune, Ian Breckel, fie de la directori corupţi de închisori, fie de la guverne locale, pentru a participa la un reality show. Paraşutaţi pe o insulă nelocuită, dar cu vegetaţie bogată şi cu relief abrupt, fiecare trebuie să lupte pentru a-şi salva viaţa, eliminându-şi adversarii. Cel care va supravieţui va fi eliberat şi va primi o recompensă financiară importantă. Jack Conrad, un luptător din trupele americane de elită, condamnat la moarte în Salvador şi abandonat de guvernul de la Washington, este printre cei aleşi să participe la show-ul transmis live prin Internet şi care urmează să aducă profituri fabuloase producătorului şi echipei sale. Fiecare condamnat are ataşată o brăţară programată să explodeze după scurgerea a 30 de ore, când este forţată sau când i se scoate cuiul de siguranţă.

.

Cruzimea unor scene determină sciziunea echipei, asistenta de producţie refuzând să mai fie complice la barbaria sângeroasă a unui „Survivor” împins la extreme. Goldman, regizorul întregului spectacol morbid, este tentat să pună capăt cruzimilor, însă perspectiva banilor şi a gloriei învinge scrupulele. Producătorul joacă necinstit, ajutându-l permanent cu arme şi alimente pe Ewan, unul dintre competitori, în virtutea unei înţelegeri secrete prealabile. Jack va dejuca înţelegerea şi va modifica rezultatul întregului show.

.

Produs de World Wrestling Entertainment (WWE), aceeaşi companie care a produs şi "The Marine", filmul nu are nicio şansă să devină memorabil: face prea multe concesii celor avizi de spectacole sălbatice de violenţă, scenele sentimentale sunt artificiale, la fel şi duritatea lui Jack Conrad, care alternează cu scene patetice de filantropie.

Citat:

Ian Breckel: Ce făceai în Salvador?
Jack Conrad: Mă bronzam.
Ian Breckel: De ce ai aruncat în aer acele clădiri?
Jack Conrad: Îmi blocau soarele.

2000 de ani de minciună (partea a cincea)

Elaborarea unei mitologii presupune un efort de durată. A înrădăcina o credinţă nouă inseamnă a eradica vechile mituri sau a le încorpora în cele noi, împreună cu ritualurile care le însoţesc. Expurgarea textelor neconvenabile şi neconforme mitologiei predominante este o practică obişnuită, consemnată ca atare de istorie. Devenit religie oficială a Imperiului roman, creştinismul, prin exponenţii săi de marcă, a declanşat o vastă acţiune de identificare a operelor critice, păgâne şi eretice, „purificând” imaginarul colectiv prin arderea lor publică. Nu s-au păstrat, din păcate, decât fragmente infime sau citate consemnate imprudent de „părinţii bisericii”, cum este pasajul din Celsus, despre care ştim că este extras din lucrarea „Discurs sincer. Contra creştinilor”:

.

„Adevărul este că toate aceste fapte nu sunt decât mituri fabricate de voi; nici măcar nu v-aţi ostenit să daţi minciunilor voastre un aspect de verosimilitate; este de notorietate că mulţi dintre voi au remaniat, după gustul lor, textul primitiv al evangheliilor, până au sfârşit, cu mintea învolburată de vin, să refuteze tot ce le contrazice.”
Textul femeii adultere este relevant: considerat iniţial ca fiind fals, ulterior a fost inclus în relatarea lui Luca, sfârşind prin a fi transferat şi integrat în cea a lui Ioan. Până în sec. al IV-lea, scribii au intervenit liber în texte, astfel încât au existat, nici mai mult, nici mai puţin, de... 300 000 de variante ale Noului Testament.

.

După anul +50 sunt plăsmuite legendele martirilor. De la bun început trebuie subliniat că noul cult creştin era deosebit de agresiv, purtând marca intoleranţei, a prefăcătoriei şi a exclusivismului evreiesc. Pentru 50 000 de arginţi, Paul/Pavel şi adepţii săi ard cărţi „păgâne” şi cer ultimativ autorităţilor imperiale interzicerea cultelor religioase şi proclamarea credinţei sectei creştine ca religie unică, oficială. Solicitarea ridicolă a creştinilor, în fapt o ameninţare la adresa libertăţii, atrage sancţiunea legii romane, care prevedea practicarea neconstrânsă a religiilor şi aminteşte de scrisoarea tembelă pe care Mahomed a trimis-o negusului Abissiniei, bazileului din Constantinopole şi regelui Egiptului, prin care îi soma să se convertească grabnic, împreună cu popoarele lor, la islam. În plus, creştinii se răzvrătiseră împotriva autorităţii imperiale, refuzând să recunoască unul dintre titlurile oficiale ale împăratului, cel de Pontifex Maximus.

.

Propaganda creştină răstoarnă abil situaţia: cei condamnaţi pentru delicte de insubordonare şi de profanare a templelor considerate astăzi păgâne, conform terminologiei teologice, sunt proclamaţi martiri, rămăşiţele lor fiind venerate în biserici. Pentru sensibilizare, s-a inventat legenda potrivit căreia profanatorii templelor ar fi fost executaţi din cauza refuzului de a-şi renega credinţa. Marea parte a legendei martirizărilor este născocită în Evul mediu, cu ingredientul morţii eroice şi a exclamaţiei: „Nu, nu-mi reneg credinţa, prefer să mă devoreze leii, în strigătele mulţimii păgâne în delir!” Deşi vine în contradicţie cu istoria reală, mulţi cred în veridicitatea acestei legende, ca şi în cea a „masacrului inocenţilor”. Legenda Legiunii Tebane (compusă, se spune, din soldaţi egipteni), de asemenea, a fost scrisă în secolul al IV-lea de primul episcop de Martigny şi „relatează” refuzul unei întregi legiuni de mercenari creştini (pare a fi contradicţie în termeni) de a se converti, din ordinul împăratului Maximilian, la un cult păgân. Ca represalii, Maximilian ordonă masacrarea tuturor legionarilor comandaţi de Mauritius. Nu numai că „evenimentul” nu este consemnat în nicio cronică, dar o legiune purtând acest nume şi care să aibă un asemenea destin înfiorător nu a existat. Ceea ce nu a împiedicat ca personaje inexistente să facă o carieră postumă de sfinţi...

Madame Bovary a mileniului al III-lea

Little Children (dramă, USA, 2006)
Regia: Todd Field
Scenariul: Todd Field şi Tom Perrotta
Distribuţia: Kate Winslet (Sarah Pierce), Patrick Wilson (Brad Adamson), Jennifer Connelly (Kathy Adamson), Sadie Goldstein (Lucy Pierce), Ty Simpkins (Aaron Adamson), Jackie Earle Haley (Ronnie McGorvey)
.

Sarah, căsătorită de convenienţă cu Richard, duce o viaţă deloc pasionantă: plimbări în parc cu Lucy, fiica sa în vârstă de 3 ani, frecventarea clubului de lectură al unor “desperate housewives”, treburi casnice. Viaţa monotonă din orăşel este perturbată de revenirea lui Ronny, un singuratic condamnat pentru exhibiţionism şi atentat la pudoarea unui minor, suspectat de pedofilie. Cartierul în care se stabileşte intră în efervescenţă şi începe hărţuirea noului locatar. Un fost poliţist, el însuşi cu un trecut nu tocmai limpede, duce o campanie paranoidă împotriva lui Ronnie, inducând o spaimă nevrotică întregii comunităţi. Scena evacuării lui Ronny (conştient de tulburarea lui psihosexuală) din piscină este relevantă pentru mentalitatea americană receptivă în cel mai înalt grad la zvonuri şi încărcată de prejudecăţi întunecate. Deşi Ronnie apare ca un simbol al frustrărilor unei ipocrite comunităţi puritane, el rămâne un pervers dezgustător, cu apucături oribile. Vocea introspectivă accentuează densitatea psihologică a trăirilor unei femei excedate de cotidian, care se agaţă de relaţia extraconjugală cu Brad - un avocat în aşteptarea examenului de intrare în barou - pentru a-şi învinge inhibiţiile.

Sarah apare ca o madame Bovary a Americii, având de ales între cenuşiul unei existenţe rutiniere şi profund nefericite şi emoţia ritmului antrenant al vieţii. Dar visul se risipeşte, banalul degradează emoţia fulgurantă a fericirii abia întrezărite, „normalul” revine în orăşelul calm şi provincial, pe un fundal de pesimism crud şi ucigând orice speranţă.

Coincidenţe

John Adams şi Thomas Jefferson

John Adams (1735 – 1826), primul vicepreşedinte al Statelor Unite în ambele mandate ale lui George Washington, devine al doilea preşedinte al Confederaţiei (1797 – 1801), în urma refuzului generalului Washington de a candida pentru al treilea mandat. Thomas Jefferson (1743 – 1826) devine vicepreşedinte din partea Partidului Democrat-Republican, rival celui din care provenea Adams, Partidul Federalist. Regulile din acea perioadă stabileau ca posturile de preşedinte şi vicepreşedinte să fie atribuite candidaţilor care au obţinut cel mai mare număr de voturi. Gravele erori comise atât în politica internă, cât şi în cea externă i-au erodat iremediabil popularitatea şi, după primul mandat, a cedat postul lui Thomas Jefferson (1801 - 1809), amic personal încă din perioada redactării Declaraţiei de Independenţă, dar rival de temut în viaţa publică. Ambii foşti preşedinţi s-au stins în aceeaşi zi, la 50 de ani de la ruperea de Imperiul britanic: 4 iulie 1826. Se spune că, presimţindu-şi sfârşitul, pe patul morţii Adams ar fi exclamat cu amărăciune şi cu o oarecare invidie: „Şi Jefferson încă trăieşte...” Nu aflase vestea că succesorul său la Casa Albă murise cu doar câteva ore înaintea lui.

Naşterea unei naţiuni

4 iulie 1776 – adoptarea Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite, prin care 13 colonii îşi proclamă secesiunea de Imperiul britanic. Suflul iluminismului francez de sorginte masonică şi al ideilor lui John Locke se regăseşte în fiecare frază cu valoare de sentinţă. Dreptul la revoltă este argumentat prin abuzurile parlamentului englez, care votase creşterea taxelor şi impozitelor în colonii, la sugestia regelui George al III-lea, un visător şi un om al artelor. La vremea desprinderii irevocabile a coloniilor americane de imperiu, regele era nebun irecuperabil. Textul, care proclamă naşterea unei noi naţiuni, declanşează furia violentă a regelui şi indignarea parlamentului britanic. Războiul, început ca o campanie de pedepsire a statelor rebele, se încheie cu eşecul usturător al trupelor engleze, nevoite să renunţe la un teritoriu vast şi bogat, care aducea venituri însemnate în trezoreria imperiului.

Deşi s-a spus la vremea respectivă că a fost opera colectivă a reprezentanţilor desemnaţi de statele participante la congresul de la Philadelphia, cercetările demonstrează că redactarea aparţine lui Thomas Jefferson, un tânăr avocat de 33 de ani, plantator bogat şi proprietar de sclavi din Virginia. Ideea centrală a Declaraţiei este cea a libertăţii care, alături de cea a egalităţii, nu a fost pusă în practică, ci noul stat federal a menţinut sistemul sclavagist, iar populaţia băştinaşă a suferit în continuare masacre şi exproprieri.

Dincolo de mit: grotescul

Din întâmplare, am găsit o schiţă, surprinzător, umoristică, semnată de Isaac Asimov. Ideea este ilară prin interpretarea grotescă (şi nu neapărat falsă) a unui eveniment biblic, Creaţia, procedeul fiind similar celui folosit de Mel Brooks în filmul "History of the World", când se evocă episodul transmiterii decalogului către aşa-zisul "popor ales". Dimensiunile liliputane ale schiţei permit redarea ei integrală:

CUM S-A ÎNTÂMPLAT

Fratele meu începuse să-mi dicteze în stilul său oratoric inconfundabil, stilul cu care vrăjise toate triburile, făcându-le să-l asculte încremenite:
― La început, cu exact 15,2 miliarde de ani în urmă, s-a produs o explozie uriaşă în Univers...
Dar eu mă oprisem din scris.
― Cincisprezece miliarde de ani? am întrebat pe un ton sceptic.
― Exact. Sunt în plină inspiraţie divină, să ştii.
― Nu-ţi pun la îndoială inspiraţia! (Şi bine făceam. Fratele meu e cu trei ani mai mic decât mine, dar nu îndrăznesc să-l contrazic. De fapt, dacă cineva ar îndrăzni să se îndoiască de inspiraţia lui, ar da pur şi simplu de bucluc.) Mă gândesc numai cum o să reuşeşti să spui povestea Creaţiei pe o perioadă de cincisprezece miliarde de ani...
― Aşa trebuie, atât a durat. Am totul aici, mi-a răspuns el, atingându-şi fruntea cu degetul. Nu uita că totul provine de la cea mai înaltă autoritate.
Eu, însă, îmi lăsasem deja stylusul deoparte.
― Ştii cât costă papirusul? l-am întrebat.
― Ce?
O fi fost el inspirat, ce-i drept, dar, după cum puteam să-mi dau seama, inspiraţia nu-i era de nici un folos în probleme meschine precum preţul papirusului. Am zâmbit în sinea mea şi am început să-i explic:
― Să zicem că descrii un milion de ani pe un sul de papirus. Asta presupune că vei avea nevoie de cincisprezece mii de suluri. Va trebui să vorbeşti până vei umple cincisprezece mii de suluri, şi ştii că eşti bâlbâit. Eu, în schimb, va trebui să le scriu, şi iar o să mi se pună cârcel. Şi chiar dacă ne-am putea permite să cumpărăm atâta papirus, chiar dacă tu nu te-ai bâlbâi, iar mie nu mi s-ar pune cârcel, cine ar fi în stare să copieze toată lucrarea? Ştii doar că avem nevoie de cel puţin o sută de copii, înainte de publicare. Altfel de unde vrei să încasăm drepturi de autor?
Fratele meu s-a gândit o vreme la cele auzite, apoi m-a întrebat cu naivitate:
― Crezi că ar trebui să mai reduc puţin?
― Puţin mai mult!
― Ce zici de o sută de ani?
― Ce zici de şase zile?
― Cum să înghesuim Creaţia în şase zile? a exclamat el îngrozit.
― Ăsta-i tot papirusul pe care-l avem. Ce părere ai?
― Of, bine, treacă de la mine! a murmurat el şi a început să dicteze din nou: "La început"... Doar şase zile, Aaron?― Doar şase zile, Moise! i-am răspuns cu fermitate.

Bruce Willis - imposibil de învins

Live Free or Die Hard (acţiune, USA, 2007)
Regia: Len Wiseman
Scenariul: Mark Bomback
Distribuţia: Bruce Willis (John McClane), Timothy Olyphant (Thomas Gabriel), Justin Long (Matt Farrell), Maggie Q (Mai Lihn), Cliff Curtis (Bowman), Mary Elisabeth Winstead (Lucy McClane)

Sistemele informatice ale FBI-ului sunt supuse unui atac masiv, ca primă etapă a unui plan devastator, principalii suspecţi fiind cei mai cunoscuţi hackeri americani. O amplă acţiune declanşată la nivel naţional vizează arestarea aproape concomitentă a 1000 de indivizi pasionaţi de spargerea codurilor şi de virusarea sistemelor. Detectivul John McClane este trimis să aresteze un faimos hacker, Matt Farrell, dimineaţa, la ora 3, după o discuţie furtunoasă cu fiica lui. În spatele atacului se află fostul şef al securităţii informatice a Departamentului Apărării, Thomas Gabriel, care urmăreşte să preia controlul asupra tuturor instituţiilor. Transporturile intră în degringoladă, comunicaţiile se întrerup, bursa din Manhattan se prăbuşeşte, reţeaua naţională de alimentare cu energie electrică intră în colaps, serviciile de urgenţă sunt scoase din uz. Panica se instalează pretutindeni. Cei mai buni 20 de hackeri, care ar putea fi constrânşi de FBI să contracareze atacul, sunt ucişi de grupuri de commando, însă Farrell, cu ajutorul lui McClane, reuşeşte să rămână în viaţă şi să ajute la recuperarea controlului asupra reţelelor informatizate. Pentru a-l determina pe McClane să renunţe la sabotarea intenţiilor sale, Thomas Gabriel îl şantajează cu viaţa fiicei sale, Lucy, blocată într-un lift de pana majoră de electricitate şi răpită ulterior de oamenii săi. Descoperind, cu ajutorul „Vrăjitorului”, alt hacker redutabil, locul de unde Gabriel coordonează vasta preluare a controlului asupra ţării, McClane – ajutat de Farrell – întreprinde un act spectaculos de salvare a fiicei sale şi de anihilare a reţelei teroriste.

Ideea nu este originală, dar Bruce Willis salvează un film care se anunţa a fi anost - deşi replicile sale nu au umorul din celelalte serii „Die Hard” - şi reuşeşte să dea un ritm antrenant acţiunii, în ciuda desfăşurării şi a finalului previzibile.

Identităţi ascunse

Perfect Stranger (thriller, USA, 2007)
Regia: James Foley
Scenariul: Todd Komarnicki şi Jon Bokenkamp

Distribuţia: Halle Berry (Rowena Price), Bruce Willis (Harrison Hill), Giovanni Ribisi (Miles Foley)

Rowena Price, jurnalistă de investigaţii, demisionează în urma refuzului patronului de a-i publica o dezvăluire compromiţătoare la adresa unui senator. Împreună cu Miles Foley, cel mai apropiat colaborator al ei, Rowena începe să cerceteze împrejurările tulburi ale morţii unei vechi prietene, Grace. Toate elementele conduc la Harrison Hill, deţinătorul celei mai mari agenţii publicitare new-yorkeze, bogat şi seducător, suspectat de a o fi ucis pe Grace. Rowena se infiltrează în agenţia lui Hill, îi captează atenţia prin priviri insistente şi sugestive, prin gesturi provocatoare şi acceptând invitaţiile lui de a frecventa restaurante selecte. În paralel, întreţine, sub protecţia anonimatului conferit de Internet, conversaţii erotice cu Hill, pe un chat room tematic. Pistele investigaţiei se diversifică, secretele lui Miles, obsedat de Rowena, ies la lumină, ea este surprinsă răscolind prin calculatorul lui Hill şi concediată. Printr-un tertip ingenios, Miles intră în calculatorul lui Hill sub pretextul de a verifica protecţia la atacuri spyware. Trecutul Rowenei revine pentru a-i întuneca prezentul. După condamnarea lui Hill, Miles o şantajează pe Rowena, care nu ezită să scape de el şi să însceneze o agresiune şi o legitimă apărare.

Dacă thrillerul este banal, ideea centrală (mai puţin valorificată până acum de cinematografia hollywoodiană) este cea a iluziilor vândute prin intermediul Internetului, unde identitatea poate fi disimulată în modurile cele mai eficiente, unde manipularea atinge cote nebănuite, iar urmele sunt greu de găsit. „Pe Internet nu există probe, nu există amprente”, spune Miles în timp ce o acuză pe Rowena de uciderea prietenei din copilărie, Grace.

Anti-reţetă pentru genul horror

The Reaping (horror, USA, 2007)
Regia: Stephen Hopkins
Scenariul: Carey Hayes şi Chad Hayes
Distribuţia: Hilary Swank (Katherine Winter), David Morrisey (Doug), Idris Elba (Ben), AnnaSophia Robb (Loren McConnell), Stephen Rea (părintele Costigan), William Ragsdale (şeriful Cade)

Katherine Winter, o profesoară marcată profund de o tragedie personală, este solicitată să rezolve o infestare misterioasă a râului dintr-un orăşel, Haven, uitat de lume. O fetiţă, Loren, găseşte cadavrul fratelui ei plutind pe râul a cărui apă capătă, în aceeaşi zi, culoare sângerie. Loren, considerată ca fiind o făptură cu puteri malefice, este repudiată de o comunitate superstiţioasă. Imaginea râului oferă o privelişte catastrofică: peşti morţi plutesc peste tot, mirosul pestilenţial îi dezgustă pe cei doi cercetători, Katherine şi Ben, vegetaţia şi fauna par compromise, iar din copaci cad broaşte moarte. Apariţia insolită a fetiţei o intrigă pe Katherine, mai ales după ce află de la Doug (un profesor care-i găzduieşte pe Katherine şi pe Ben) istoria familiei care, conform locuitorilor, atrăsese blestemul asupra oraşului. Seara, mâncarea se alterează instantaneu, atrăgând viermi şi muşte, vitele unui localnic încep să se comporte neobişnuit şi atacă cu forţă camioneta lui Doug. Ben, asistentul Katherinei, suspectează avertismente supranaturale şi un semn divin rău prevestitor. Raţionalismul Katherinei, care este specializată în elucidarea fenomenelor paranormale şi religioase, se opune misticismului lui Ben. Rezultatele probelor trimise la laborator confirmă un fapt tulburător: apa râului este sânge uman. Evenimentele din ce în ce mai stranii scapă explicaţiei raţionale. Părintele Costigan, vechi prieten de-al Katherinei, îi desluşeşte un simbol cabalistic şi o avertizează în privinţa fetiţei posedate, unealtă a diavolului şi purtătoare de nenorociri. Primarul şi consilierii săi sunt găsiţi morţi, cu eczeme purulente oribile pe corp. Părintele insistă ca fetiţa, încarnare demonică, să fie omorâtă de Katherine, pe care o consideră învestită cu puteri divine. Întregul oraş se mobilizează pentru a o prinde şi a o linşa pe Loren.

A doua parte a filmului este puerilă, lipsită de inspiraţie şi transpune în mod degradat imaginarul creştin al semnelor apocaliptice. Katherine îşi regăseşte credinţa şi se reîntoarce la Dumnezeu. Singura scenă realizată admirabil este cea a invaziei lăcustelor, o compensaţie minoră pentru pierderea a 90 de minute cu o peliculă insipidă şi naivă. Interpretarea lui Hilary Swank este artificială şi patetică, accentuând parcă voit impresia negativă asupra filmului, transformat într-o pledoarie ieftină şi neconvingătoare în favoarea creştinismului.

O reuşită neozeelandeză

Perfect Strangers (thriller, Noua Zeelandă, 2003)
Regia: Gaylene Preston
Scenariul: Gaylene Preston

Distribuţia: Sam Neil (The Man), Rachael Blake (Melanie), Joel Tobeck (Bill)

.

Melanie, vânzătoare la un fast-food, decide să se distreze într-un club, unde cunoaşte un străin misterios şi seducător. Puţin ameţită, acceptă să meargă pe yachtul lui, unde este copleşită cu atenţii din partea străinului. Cu mintea înceţoşată de alcool, Melanie adoarme. Dimineaţa, se trezeşte legănată de valuri, în mijlocul oceanului, plutind spre o insulă necunoscută şi pustie. Şocul este violent şi îşi dă seama că a fost răpită. Scurta aventură se transformă într-un coşmar. Încercând să scape de străinul care o ţinea sechestrată şi care o agresase fizic, Melanie îl înjunghie. Speriată, nu părăseşte insula, ci îl duce la cabană pentru a-i acorda îngrijiri şi a-i coase rana. Scena, deşi scurtă, este de un realism dramatic ce pune în valoare calităţile interpretative ale celor doi actori. Starea lui se agravează şi pornesc spre lumea civilizată pentru îngrijire medicală. Morţii străinului aproape de ţărm i se adaugă furtuna violentă, care scufundă barca şi o aruncă pe Melanie, împreună cu cadavrul străinului, pe plaja insulei părăsite nu cu mult timp în urmă. Starea psihică a Melaniei se deteriorează. Conservă cadavrul în lada frigorifică, este bântuiră de halucinaţii şi se indrăgosteşte de străinul al cărui nume nici măcar nu-l cunoaşte. Astfel începe o poveste romantică stranie şi iraţională.

.

Întoarcerea adevăratului proprietar al cabanei, un cunoscut de-al Melaniei, Bill, complică situaţia, dar nu pentru multă vreme. Melanie şi Bill se debarasează de cadavru în mijlocul apelor, iar complicitatea subită dintre cei doi se sfârşeşte în mod neaşteptat cu o căsătorie.

Infantilism cinematografic

The Contractor (acţiune, USA, 2007)
Regia: Josef Rusnak
Scenariul: Robert Foster şi Joshua Michael Stern

Distribuţia: Wesley Snipes (James Dial), Eliza Bennett (Emily), Charles Dance (Windsor), Lena Headey (Ballard), Ralph Brown (Collins)

James Dial, un agent retras la ferma sa, folosit sporadic de CIA pentru operaţiuni murdare de eliminare a adversarilor, este trimis în misiune la Londra, unde începe procesul unui terorist care poartă răspunderea unor atentate sângeroase. Teroristul este ucis, însă reacţia rapidă a poliţiei londoneze îl transformă pe James în urmărit. Fotografia lui apare în presă şi la posturile de televiziune, iar pericolul deconspirării misiunii îl alertează pe Collins, agentul de legătură, care ia decizia eliminării lui James. Rănit, James se refugiază în casa conspirativă din Londra, fără a fi însă în siguranţă. O fetiţă curioasă reuşeşte să-i câştige încrederea şi îl ajută să scape de urmăritori. În timpul operaţiunilor de capturare, şeful poliţiei metropolitane, Windsor, este împuşcat mortal de Collins, dar vina cade asupra lui James. Inspectorul Ballard, fiica lui Windsor, preia conducerea anchetei şi-l hăituieşte pe presupusul criminal al tatălui ei. Descoperind intenţiile lui Collins, James decide să ia legătura cu inspectorul Ballard şi să divulge întreaga operaţiune coordonată de CIA, inclusiv lista cu agenţii americani aflaţi la Londra. Collins scapă evenimentele de sub control şi, alarmat de posibilitatea deconspirării întregii reţele, încearcă s-o ucidă şi pe Ballard într-o ambuscadă dintr-un mall aflat în construcţie. După o confruntare armată spectaculoasă, James îl ucide pe Collins, iar inspectorul Ballard opreşte căutarea lui James. După o scenă sentimentală de despărţire de fetiţa care l-a ajutat, James părăseşte Anglia şi se întoarce la ferma lui.

O serie de scene sunt exagerate, altele neverosimile până la ridicol. Infantilismul scenariului merge până acolo încât James, după ce trădează întreaga reţea, se întoarce în Statele Unite şi îşi reia viaţa liniştită de la fermă, fără niciun fel de repercusiuni...