Teama de Crăciun

Charlotte’s Web (comedy/ family, USA, 2006)
Regia: Gary Winick
Scenariul: Susannah Grant şi Karey Kirkpatrick
Distribuţia: Julia Roberts (păianjenul Charlotte – voce), Dominic Scott Kay (porcuşorul Wilbur – voce), Steve Buscemi (şobolanul Templeton), Robert Redford (calul Ike), Sam Shepard (naratorul), Dakota Fanning (Fern)

Având neşansa de a fi cel mai mic dintre cei 11 purceluşi fătaţi la ferma Zuckerman, Wilbur urmează să fie sacrificat. Fern, fiica fermierului, îl salvează de la sacrificiu cu insistenţe şi lacrimi abia reţinute. Naivitatea lui Wilbur, care caută prieteni şi parteneri de joacă, atrage simpatia unora dintre animalele din grajd, dar şi cinismul lui Templeton, un şobolan cârcotaş şi răutăcios, care face o dezvăluire macabră: porcii sunt apreciaţi numai pe masa festivă de Crăciun. Deznădăjduit şi întristat, Wilbur găseşte sprijin la păianjenul Charlotte, care concepe un plan de salvare a purceluşului: pe pânza din colţul intrării în grajd ţese diverse cuvinte prin care laudă calităţile micuţului ei prieten. Totuşi, nicio minune nu pare a-l salva pe Wilbur de la destinul crud. Zilnic, el priveşte înfiorat spre afumătoare. Singura lui şansă este cea de a câştiga trofeul decernat celui mai frumos animal al anului. După multe peripeţii, cu ajutorul agilităţii şi al inteligenţei lui Charlotte, Wilbur câştigă premiul, dar bucuria este întunecată de moartea păianjenului. Sacul cu ouăle Charlottei este salvat de Templeton, care primeşte promisiunea de a avea partea lui din hrana zilnică a lui Wilbur. Bucuria va fi cu atât mai mare cu cât trei păianjeni rămân la fermă şi se împrietenesc cu Wilbur.

Celebritate infamă

Shattered Glass (drama, USA, 2003)
Regia: Billy Ray
Scenariul: Buzz Bissinger şi Billy Ray
Distribuţia: Hayden Christensen (Stephen Glass), Peter Sarsgaard (Chuck Lane), Chloe Sevigny (Caitlin Avey), Melanie Lynskey (Amy Brand), Hank Azaria (Michael Kelly), Steve Zahn (Adam Penenberg)

Stephen Glass, un tânăr jurnalist care a contribuit la succesul revistelor Rolling Stone şi The New Republic, este în culmea gloriei, fiind considerat o speranţă a presei americane, un copil teribil, candidatul ideal la Premiul Pulitzer. The New Republic, o revistă cosmopolită, citită de politicieni de frunte, conţine materiale de senzaţie, articole amuzante şi descrieri ale unor situaţii inedite, fără a-şi declara vreun partizanat politic. Un articol despre comportamentul unor tineri delegaţi la Convenţia Partidului Conservator, desfăşurată într-un hotel elegant, generează proteste şi subliniază neconcordanţe între realitate şi consemnarea ei în revistă. Mike Kelly, editorul revistei, îşi exprimă suspiciunile într-o discuţie cu Stephen, însă preferă să îngroape scandalul. Situaţia se schimbă odată cu concedierea lui Mike şi numirea lui Chuck în postul de editor. Întâmpinat cu ostilitate de redactori, Chuck impune un alt stil de lucru, mai sobru şi mai temperat, cerând o rigurozitate mai mare.

.

Cabotin şi avid de senzaţional, de dorinţa de a se face remarcat cu orice preţ, Stephen inventează o conferinţă a hackerilor americani şi o companie fantomă, Jukt Micronics. Pentru a-şi duce jocul până la capăt, crează un site , vizibil conceput de un diletant, al companiei. Personajele sunt ficţionale, sursele asemenea. Frauda este descoperită de un reporter al revistei Forbes, care-l atenţionează pe Chuck. Avertismentul privind dezvăluirea imensei falsificări instalează panica în redacţia revistei The New Republic. Chuck porneşte o verificare atentă a faptelor şi locurilor desfăşurării presupusei conferinţe şi descoperă uluit că totul este o invenţie. Deşi iniţial dispune suspendarea lui Stephen pe termen de doi ani, descoperirea a încă 26 de articole false, dintr-un total de 41, îl obligă la concedierea redactorului său.

Relatare cinematografică a unor fapte reale petrecute în 1998, povestea este similară celei din The Hoax şi, cu toate că nu a beneficiat de atenţia presei şi a criticii americane, este o peliculă memorabilă.

Salsa şi diamante

Hot Tamale (comedy/ crime, USA, 2006)
Regia: Michael Damian
Scenariul: Janeen Damian şi Michael Damian
Distribuţia: Randy Spelling (Harlan Woodriff), Diora Baird (Tuesday Blackwell), Matt Cedeno (Caesar Lopez), Jason Priestley (Jude), Mike Starr (Al)

Harlan pleacă din Wyoming la Los Angeles pentru a-şi împlini cariera de cântăreţ de salsa, la îndemnul lui Caesar, un vechi prieten, după ce trupul îngheţat al tatălui său, pescar la copcă, fusese descoperit de poliţia locală. Drumul lung, plictisitor şi obositor este întrerupt de un scurt popas într-un fast food infect de pe autostradă, unde Harlan este abordat de un individ dubios, Jude. La vederea unei maşini din parcare, Jude se strecoară din fast-food şi, fugărit de doi urmăritori, abandonează o servietă în maşina lui Harlan. Ajuns la Los Angeles, află că prietenul său Caesar îi făcuse programare pentru o audiţie, după care plecase la New York. Urmărit de poliţie, Caesar deţine o seră ilegală de marijuana, lăsată în grija unei prietene, Tuesday. Între timp, Jude este ucis în deşert, iar cei doi pornesc în căutarea lui Harlan, a cărui adresă o obţin printr-un tertip. Răpită şi ţinută ostatică de cei doi, Tuesday este dusă la un motel, cu intenţia de a fi eliberată în schimbul servietei. Negocierea dintre Harlan şi Al se complică, întrucât o brichetă disimulând conţinutul unor diamante, moneda de schimb pentru Tuesday, dispare fără urmă din servieta cu bucluc. Fiind pus în faţa unei oferte de a primi diamante false în schimbul a 20 000 $, Harlan valorifică sera lui Caesar. După câteva peripeţii minore, Harlan ajunge la locul schimbului, însă Al descoperă falsul. Situaţia degenerează, dar este salvată în favoarea lui Harlan şi a ostaticei de un accident prostesc. Un film simpatic, de divertisment, fără complicaţii psihologice, fără o tramă încâlcită.

Dependent de crimă

Mr. Brooks (crime, USA, 2007)
Regia: Bruce A. Evans
Scenariul: Bruce A. Evans şi Raynold Gideon
Distribuţia: Kevin Costner (Earl Brooks), Demi Moore (det. Tracy Atwood), Dane Cook (dl. Smith), William Hurt (Marshall), Danielle Panabaker (Jane Brooks), Marg Helgenberger (Emma Brooks)

Earl Brooks, om de afaceri de succes, soţ devotat şi tată exemplar, pare a fi un model demn de urmat din toate punctele de vedere. Camera de Comerţ din Portland îl declară omul anului, afacerile sale sunt în continuă expansiune, viaţa conjugală nu este fisurată de neînţelegeri. Noaptea, însă, este subjugat de dorinţa irezistibilă de a ucide. Pentru a-şi proteja familia şi secretul său teribil, Earl urmează un tratament psihiatric şi reuşeşte să-şi controleze impulsul criminal. Maleficul Marshall, alter ego-ul său cinic şi insinuant, îi frânge voinţa, iar Earl reia seria crimelor. Dar un fotograf îl surprinde în timp ce comite o dublă crimă. Fără a recurge la şantajul clasic, dl. Smith nu îi cere decât să-l lase să participe la o crimă. Dorinţa d-lui Smith se împlineşte atunci când Earl decide să-i ucidă pe fostul soţ al det. Tracy Atwood şi pe amanta acestuia, însă turnura evenimentelor îi va fi fatală fotografului, care pusese în pericol echilibrul precar al dublei existenţe a lui Earl Brooks. Între timp, Jane, fiica lui Earl, se întoarce inopinat de la universitate şi, ascunzând motivele revenirii, îşi face cunoscute intenţiile de a prelua afacerea tatălui ei. Ulterior, Earl şi Emma descoperă nu numai că Jane este însărcinată, ci şi că ea este suspectă într-un caz de crimă. Ca prin minune, o nouă crimă petrecută în campus o scoate pe Jane de pe lista suspecţilor.

.

Latura psihologică a filmului este accentuată de monologurile lui Earl şi de exprimarea temerilor în privinţa fiicei sale, care ar putea moşteni pasiunea morbidă de a ucide. În ciuda unor incoerenţe vădite ale scenariului şi a unor secvenţe inutile şi superficiale, reuşita filmului nu poate fi pusă la îndoială.

Dogmatism ucigaş

El Crimen del Padre Amaro (The Crime of Father Amaro) (dramă, Mexic, 2002)
Regia: Carlos Carrera
Scenariul: Vicente Lenero şi Eca de Queiros
Distribuţia: Gael Garcia Bernal (padre Amaro), Ana Claudia Talancon (Amelia), Sancho Gracia (padre Benito Diaz), Angelica Aragon (Augustina Sanjuanera), Luisa Huertas (Dionisia), Ernesto Gomez Cruz (episcopul), Damian Alcazar (padre Natalio)

Amaro, un preot rebel, este trimis temporar într-un orăşel liniştit şi plasat sub tutela părintelui Benito Diaz, care primeşte misiunea de a-i schimba unele convingeri neagreate de doctrina oficială. Primirea ipocrit cordială de care se bucură Amaro are scopul de a-i induce încrederea în Benito. În scurt timp, Amaro descoperă legătura interzisă de jurământul de castitate dintre părintele Benito şi Augustina Sanjuanera, patroana micului restaurant din oraş. Amelia, fiica Augustinei, catolică ferventă, trece printr-o mică dramă sentimentală: despărţindu-se de logodnicul ei, ulterior reporter de investigaţii, se îndrăgosteşte de Amaro. Deşi încearcă să-şi învingă pornirile, Amaro se îndrăgosteşte de Amelia, însă relaţia lor clandestină va fi descoperită de părintele Benito. O mică altercaţie între Amaro şi Benito se soldează cu infirmitatea celui din urmă, aflat astfel în imposibilitatea de a-l informa pe episcop despre legătura lui Amaro cu o minoră.

Pe de altă parte, fostul logodnic al Ameliei descoperă dedesubturile proiectului de construire a unui spital pentru săraci, la adăpostul căruia se spală banii unui traficant de droguri. Amestecul bisericii în afacere îl revoltă pe Amaro şi-l apropie de părintele Natalio, rău văzut de episcop pentru ideile sale apropiate teologiei eliberării, ramură disidentă a teologiei sociale promovate de Vatican. Libertatea avortului şi abrogarea jurământului de castitate sunt teme recurente ale filmului, ideile fiind reliefate pregnant în momentul în care Amelia află că este însărcinată cu Amaro. Constrâs să aleagă între vocaţia duhovnicească şi dragostea pentru Amelia, părintele Amaro o convinge să accepte avortul. Dionisia, nebuna orăşelului, îi îndrumă spre o „instituţie” particulară, unde se rezolvă cazurile de sarcini nedorite. Moartea Ameliei în urma unei hemoragii constituie o pledoarie detestabilă în favoarea dogmatismului şi obtuzităţii unei religii care se îndârjeşte să condamne avortul. Finalul sabotează impresia generală excelentă asupra filmului...

True Crime

Karla (crime, USA, 2006)
Regia: Joel Bender
Scenariul: Joel Bender şi Manette Beth Rosen

Distribuţia: Laura Prepon (Karla Homolka), Misha Collins (Paul Bernardo), Patrick Bauchau (dr. Arnold), Cherilyn Hayres (Tammy Homolka),William Duffy (detectiv Porter)

.

Condamnată la 12 ani închisoare pentru o serie de crime comise în regiunea Ontario împreună cu soţul ei, Paul Bernardo, Karla Homolka depune cerere pentru eliberarea condiţionată. Evaluatorul, dr. Arnold, psihiatru criminalist, îi solicită o analiză retrospectivă a faptelor, prin prisma decantărilor şi transformărior suferite de condamnată în răstimpul a opt ani de detenţie. Comportamentul psihopatologic al cuplului, violenţa amestecată cu sexualitatea extremă, viaţa conjugală imundă şi perversă a celor doi sunt relevate din perspectiva unilaterală a Karlei, care, în schimbul unei pedepse reduse, acceptase să depună mărturie împotriva soţului ei.

.
Obsedat sexual care-şi găseşte satisfacţia în a tortura, viola şi apoi ucide tinere de 15-16 ani, pe care le filma în diferite ipostaze, Paul îşi începe „cariera” de criminal în serie cu Tammy, sedată de propria sa soră, Karla, care asistă impasibilă la viol. Spre sfârşit, ea intervine astupându-i gura cu o cârpă, pentru a-i înnăbuşi ţipetele. Tammy se îneacă în propria vomă, iar cei doi îi conving pe anchetatori că moartea fetei a fost un accident. Pentru a duce o viaţă îndestulătoare, Paul se mai ocupă cu trafic de ţigări în Statele Unite. A doua victimă este găsită ciopârţită şi turnată în cuburi de beton, pe fundul unui lac. Şirul violurilor urmate de crime continuă până când – conform spuselor sale – Karla nu mai suportă comportamentul agresiv al soţului, fuge de-acasă şi îl denunţă. La proces, încercând să se disculpe, Karla joacă rolul victimei, refuzând să accepte complicitatea prin tăcere sau participarea la ororile comise de soţul ei.

.
Atrofierea conştiinţei unei femei perverse şi abrutizarea umană sunt surprinse macabru în cursul confesiunilor făcute psihiatrului evaluator, care va recomanda respingerea cererii de eliberare condiţionată.

1408

1408 (horror, USA, 2007)
Regia: Mikael Hafstrom
Scenariul: Matt Greenberg şi Scott Alexander
Distribuţia: John Cusack (Mike Enslin), Mary McCormack (Lily Enslin), Jasmine Jessica Anthony (Katie), Samuel L. Jackson (Gerald Olin)

.

Mike Enslin, scriitor sceptic dedicat cercetării fenomenelor paranormale, nu pierde nicio ocazie să discrediteze faima locurilor bântuite de spirite neliniştite. Investigând o serie de hoteluri, Mike sparge o serie de mituri create doar spre a atrage clienţi amatori de senzaţii tari. Experienţa sa neobişnuită, care-i va zdruncina convingerile, începe odată cu vizita sa la hotelul Dolphin, în camera 1408. Managerul hotelului, Gerald Olin, încearcă să fie cât mai convingător în efortul său aproape disperat de a-i schimba lui Mike Enslin dorinţa nebunească de a se caza într-o cameră malefică. În ciuda expunerii tuturor tragediilor şi morţilor neelucidate petrecute în încăperea 1408, Mike se prevalează de o lege statală care-i permite să închirieze camera. Persiflând povestirile lui Olin şi privind ironic groaza din ochii personalului hotelului, Mike - cu un aer dezabuzat - este martorul unor fenomene minore, convins că sunt o înscenare. Intensitatea şi violenţa fenomenelor, însă, se accentuează odată cu scurgerea minutelor. Apariţii stranii, sunete ciudate, încercări eşuate de a fugi din cameră, imposibilitatea de a comunica cu exteriorul şi de a cere ajutor par a-l copleşi pe Mike. Reîntâlnirea cu fiica sa moartă îi insuflă încredere şi îi aduce împăcarea cu soţia de care se separase în urma dramei familiale.

.
Dacă prima jumătate a filmului, bazat pe o nuvelă semnată de Stephen King, este reuşită, cea de-a doua degradează ideea filmului, căzând într-o mistică vulgară.

.

Citat:

Mike Enslin: Eu am băut din sticlă, dar Olin a băut? Nu-mi amintesc. Ciocolata, am mâncat ciocolata. Am fost drogat, asta e. Halucinez, asta e limpede. Nu mânca ciocolată de la străini.

Bullshit cu Nicolas Cage

Next (acţiune, USA, 2007)
Regia: Lee Tamahori
Scenariul: Gary Goldman şi Johathan Hensleigh
Distribuţia: Nicolas Cage (Frank Cadillac), Julianne Moore (agent Callie Ferris), Jessica Biel (Elizabeth Cooper)
.

Iluzionist fără prea mult succes, Frank supravieţuieşte din câştigurile moderate la jocurile de noroc. Nimeni nu ştie că are un dar special, care-i permite să anticipeze viitorul cu două minute înainte de a se produce. Preîntâmpinarea unui jaf armat într-un cazinou îl aduce în atenţia FBI, alertat de furtul unui focos nuclear din Rusia, cu destinaţia USA. Informaţiile vagi de care dispun anchetatorii nu oferă o varietate de opţiuni într-un timp limitat. Atacul pare a fi de neoprit fără ajutorul lui Frank, însă acesta ezită să-şi folosească aptitudinea inexplicabilă de a vedea în viitor pentru a ajuta autorităţile şi a împiedica detonarea încărcăturii nucleare. Motivul este teama de testele interminabile la care ar fi fost supus, devenind un cobai pentru oamenii de ştiinţă. Întâlnirea cu Elizabeth şi previziunile sumbre asupra viitorului îl determină pe Frank să-şi schimbe atitudinea şi să participe la anihilarea grupului terorist francez (?), alături de echipa condusă de agentul Callie Ferris.

.

Psihoza terorismului, obsesia atacurilor nucleare, repulsia faţă de francezi, conştiinţa datoriei faţă de ţară au devenit agasante începând cu nebulosul şi controversatul 9/11. Scenariul, banal şi pueril, crează o impresie neplăcută, contrabalansată – din păcate insuficient – de efectele speciale agreabile. Nici măcar talentul lui Nicolas Cage nu poate salva un film submediocru, care ar putea fi cu uşurinţă nominalizat la Zmeura de Aur, dacă nu ar răspunde nevoii de popularizare a imaginii eroice a americanului simplu.

Timp real, timp imaginar

Donnie Darko (mistery/ SF, USA, 2001)

Regia: Richard Kelly
Scenariul: Richard Kelly
Distribuţia: Jake Gyllenhaal (Donnie Darko), Holmes Osborne (Eddie Darko), Maggie Gyllenhaal (Elisabeth Darko), Daveigh Chase (Samantha Darko), Mary McDonnell (Rose Darko), James Duval (Frank), Arthur Taxier (dr. Fisher), Patrick Swayze (Jim Cunningham)

America anilor ’80. Un adolescent psihotic, obsedat sexual, nonconformist, dar cu o inteligenţă aparte, urmează un tratament psihiatric pentru a-şi vindeca halucinaţiile şi noctambulismul. Supravieţuind unui accident bizar – prăbuşirea unui motor de avion în dormitorul său – se împrieteneşte cu o creatură imaginară, un iepure uriaş, care i se arată în cele mai neaşteptate momente. Iepurele, botezat Frank, îl avertizează asupra iminenţei sfârşitului lumii peste 28 de zile şi îl îndeamnă să comită fapte aparent reprobabile, însă cu un substrat pozitiv: inundarea liceului, incendierea casei unui pseudo-profesor "de fericire", Jim Cunningham, adulat de frustratele de vârsta a treia şi de adolescentele supraponderale, dovedit ulterior a fi un traficant de pornografie infantilă etc. Pasionat de călătoria în timp, Donnie Darko află cu stupoare că tocmai nebuna oraşului, poreclită Bunica Moarte, în vârstă de 101 ani, era o fostă celebritate locală, călugăriţă devenită profesoară de fizică, autoare a unei cărţi despre temporalitate.

.

Moartea accidentală a prietenei sale în noaptea de Halloween îl determină pe Donnie să se concentreze intens pentru a realiza saltul temporal şi de a reveni la momentul accidentului care i-a schimbat viaţa. Surprins în pat de desprinderea motorului de avion, Donnie nu supravieţuieşte accidentului...

Citate:
1. Donnie: De ce porţi costumul ridicol de iepure?
....Frank: De ce porţi costumul ridicol de om?

2. Donnie: Cum te simţi când ştii că ai un fiu smintit?
....Rose Darko: Minunat.

Wrestling în decor natural

The Condemned (acţiune, USA, 2007)
Regia: Scott Wiper
Scenariul: Scott Wiper şi Rob Hedden

Distribuţia: Steve Austin (Jack Conrad), Vinnie Jones (Ewan McStarley), Rick Hoffman (Goldman), Robert Mammone (Ian Breckel), Christopher Baker (Eddie), Sam Healy (Bella), Tory Mussett (Julie)

.

Zece condamnaţi la moarte din diferite părţi ale lumii sunt cumpăraţi de un producător de televiziune, Ian Breckel, fie de la directori corupţi de închisori, fie de la guverne locale, pentru a participa la un reality show. Paraşutaţi pe o insulă nelocuită, dar cu vegetaţie bogată şi cu relief abrupt, fiecare trebuie să lupte pentru a-şi salva viaţa, eliminându-şi adversarii. Cel care va supravieţui va fi eliberat şi va primi o recompensă financiară importantă. Jack Conrad, un luptător din trupele americane de elită, condamnat la moarte în Salvador şi abandonat de guvernul de la Washington, este printre cei aleşi să participe la show-ul transmis live prin Internet şi care urmează să aducă profituri fabuloase producătorului şi echipei sale. Fiecare condamnat are ataşată o brăţară programată să explodeze după scurgerea a 30 de ore, când este forţată sau când i se scoate cuiul de siguranţă.

.

Cruzimea unor scene determină sciziunea echipei, asistenta de producţie refuzând să mai fie complice la barbaria sângeroasă a unui „Survivor” împins la extreme. Goldman, regizorul întregului spectacol morbid, este tentat să pună capăt cruzimilor, însă perspectiva banilor şi a gloriei învinge scrupulele. Producătorul joacă necinstit, ajutându-l permanent cu arme şi alimente pe Ewan, unul dintre competitori, în virtutea unei înţelegeri secrete prealabile. Jack va dejuca înţelegerea şi va modifica rezultatul întregului show.

.

Produs de World Wrestling Entertainment (WWE), aceeaşi companie care a produs şi "The Marine", filmul nu are nicio şansă să devină memorabil: face prea multe concesii celor avizi de spectacole sălbatice de violenţă, scenele sentimentale sunt artificiale, la fel şi duritatea lui Jack Conrad, care alternează cu scene patetice de filantropie.

Citat:

Ian Breckel: Ce făceai în Salvador?
Jack Conrad: Mă bronzam.
Ian Breckel: De ce ai aruncat în aer acele clădiri?
Jack Conrad: Îmi blocau soarele.

Madame Bovary a mileniului al III-lea

Little Children (dramă, USA, 2006)
Regia: Todd Field
Scenariul: Todd Field şi Tom Perrotta
Distribuţia: Kate Winslet (Sarah Pierce), Patrick Wilson (Brad Adamson), Jennifer Connelly (Kathy Adamson), Sadie Goldstein (Lucy Pierce), Ty Simpkins (Aaron Adamson), Jackie Earle Haley (Ronnie McGorvey)
.

Sarah, căsătorită de convenienţă cu Richard, duce o viaţă deloc pasionantă: plimbări în parc cu Lucy, fiica sa în vârstă de 3 ani, frecventarea clubului de lectură al unor “desperate housewives”, treburi casnice. Viaţa monotonă din orăşel este perturbată de revenirea lui Ronny, un singuratic condamnat pentru exhibiţionism şi atentat la pudoarea unui minor, suspectat de pedofilie. Cartierul în care se stabileşte intră în efervescenţă şi începe hărţuirea noului locatar. Un fost poliţist, el însuşi cu un trecut nu tocmai limpede, duce o campanie paranoidă împotriva lui Ronnie, inducând o spaimă nevrotică întregii comunităţi. Scena evacuării lui Ronny (conştient de tulburarea lui psihosexuală) din piscină este relevantă pentru mentalitatea americană receptivă în cel mai înalt grad la zvonuri şi încărcată de prejudecăţi întunecate. Deşi Ronnie apare ca un simbol al frustrărilor unei ipocrite comunităţi puritane, el rămâne un pervers dezgustător, cu apucături oribile. Vocea introspectivă accentuează densitatea psihologică a trăirilor unei femei excedate de cotidian, care se agaţă de relaţia extraconjugală cu Brad - un avocat în aşteptarea examenului de intrare în barou - pentru a-şi învinge inhibiţiile.

Sarah apare ca o madame Bovary a Americii, având de ales între cenuşiul unei existenţe rutiniere şi profund nefericite şi emoţia ritmului antrenant al vieţii. Dar visul se risipeşte, banalul degradează emoţia fulgurantă a fericirii abia întrezărite, „normalul” revine în orăşelul calm şi provincial, pe un fundal de pesimism crud şi ucigând orice speranţă.

Bruce Willis - imposibil de învins

Live Free or Die Hard (acţiune, USA, 2007)
Regia: Len Wiseman
Scenariul: Mark Bomback
Distribuţia: Bruce Willis (John McClane), Timothy Olyphant (Thomas Gabriel), Justin Long (Matt Farrell), Maggie Q (Mai Lihn), Cliff Curtis (Bowman), Mary Elisabeth Winstead (Lucy McClane)

Sistemele informatice ale FBI-ului sunt supuse unui atac masiv, ca primă etapă a unui plan devastator, principalii suspecţi fiind cei mai cunoscuţi hackeri americani. O amplă acţiune declanşată la nivel naţional vizează arestarea aproape concomitentă a 1000 de indivizi pasionaţi de spargerea codurilor şi de virusarea sistemelor. Detectivul John McClane este trimis să aresteze un faimos hacker, Matt Farrell, dimineaţa, la ora 3, după o discuţie furtunoasă cu fiica lui. În spatele atacului se află fostul şef al securităţii informatice a Departamentului Apărării, Thomas Gabriel, care urmăreşte să preia controlul asupra tuturor instituţiilor. Transporturile intră în degringoladă, comunicaţiile se întrerup, bursa din Manhattan se prăbuşeşte, reţeaua naţională de alimentare cu energie electrică intră în colaps, serviciile de urgenţă sunt scoase din uz. Panica se instalează pretutindeni. Cei mai buni 20 de hackeri, care ar putea fi constrânşi de FBI să contracareze atacul, sunt ucişi de grupuri de commando, însă Farrell, cu ajutorul lui McClane, reuşeşte să rămână în viaţă şi să ajute la recuperarea controlului asupra reţelelor informatizate. Pentru a-l determina pe McClane să renunţe la sabotarea intenţiilor sale, Thomas Gabriel îl şantajează cu viaţa fiicei sale, Lucy, blocată într-un lift de pana majoră de electricitate şi răpită ulterior de oamenii săi. Descoperind, cu ajutorul „Vrăjitorului”, alt hacker redutabil, locul de unde Gabriel coordonează vasta preluare a controlului asupra ţării, McClane – ajutat de Farrell – întreprinde un act spectaculos de salvare a fiicei sale şi de anihilare a reţelei teroriste.

Ideea nu este originală, dar Bruce Willis salvează un film care se anunţa a fi anost - deşi replicile sale nu au umorul din celelalte serii „Die Hard” - şi reuşeşte să dea un ritm antrenant acţiunii, în ciuda desfăşurării şi a finalului previzibile.

Identităţi ascunse

Perfect Stranger (thriller, USA, 2007)
Regia: James Foley
Scenariul: Todd Komarnicki şi Jon Bokenkamp

Distribuţia: Halle Berry (Rowena Price), Bruce Willis (Harrison Hill), Giovanni Ribisi (Miles Foley)

Rowena Price, jurnalistă de investigaţii, demisionează în urma refuzului patronului de a-i publica o dezvăluire compromiţătoare la adresa unui senator. Împreună cu Miles Foley, cel mai apropiat colaborator al ei, Rowena începe să cerceteze împrejurările tulburi ale morţii unei vechi prietene, Grace. Toate elementele conduc la Harrison Hill, deţinătorul celei mai mari agenţii publicitare new-yorkeze, bogat şi seducător, suspectat de a o fi ucis pe Grace. Rowena se infiltrează în agenţia lui Hill, îi captează atenţia prin priviri insistente şi sugestive, prin gesturi provocatoare şi acceptând invitaţiile lui de a frecventa restaurante selecte. În paralel, întreţine, sub protecţia anonimatului conferit de Internet, conversaţii erotice cu Hill, pe un chat room tematic. Pistele investigaţiei se diversifică, secretele lui Miles, obsedat de Rowena, ies la lumină, ea este surprinsă răscolind prin calculatorul lui Hill şi concediată. Printr-un tertip ingenios, Miles intră în calculatorul lui Hill sub pretextul de a verifica protecţia la atacuri spyware. Trecutul Rowenei revine pentru a-i întuneca prezentul. După condamnarea lui Hill, Miles o şantajează pe Rowena, care nu ezită să scape de el şi să însceneze o agresiune şi o legitimă apărare.

Dacă thrillerul este banal, ideea centrală (mai puţin valorificată până acum de cinematografia hollywoodiană) este cea a iluziilor vândute prin intermediul Internetului, unde identitatea poate fi disimulată în modurile cele mai eficiente, unde manipularea atinge cote nebănuite, iar urmele sunt greu de găsit. „Pe Internet nu există probe, nu există amprente”, spune Miles în timp ce o acuză pe Rowena de uciderea prietenei din copilărie, Grace.

Anti-reţetă pentru genul horror

The Reaping (horror, USA, 2007)
Regia: Stephen Hopkins
Scenariul: Carey Hayes şi Chad Hayes
Distribuţia: Hilary Swank (Katherine Winter), David Morrisey (Doug), Idris Elba (Ben), AnnaSophia Robb (Loren McConnell), Stephen Rea (părintele Costigan), William Ragsdale (şeriful Cade)

Katherine Winter, o profesoară marcată profund de o tragedie personală, este solicitată să rezolve o infestare misterioasă a râului dintr-un orăşel, Haven, uitat de lume. O fetiţă, Loren, găseşte cadavrul fratelui ei plutind pe râul a cărui apă capătă, în aceeaşi zi, culoare sângerie. Loren, considerată ca fiind o făptură cu puteri malefice, este repudiată de o comunitate superstiţioasă. Imaginea râului oferă o privelişte catastrofică: peşti morţi plutesc peste tot, mirosul pestilenţial îi dezgustă pe cei doi cercetători, Katherine şi Ben, vegetaţia şi fauna par compromise, iar din copaci cad broaşte moarte. Apariţia insolită a fetiţei o intrigă pe Katherine, mai ales după ce află de la Doug (un profesor care-i găzduieşte pe Katherine şi pe Ben) istoria familiei care, conform locuitorilor, atrăsese blestemul asupra oraşului. Seara, mâncarea se alterează instantaneu, atrăgând viermi şi muşte, vitele unui localnic încep să se comporte neobişnuit şi atacă cu forţă camioneta lui Doug. Ben, asistentul Katherinei, suspectează avertismente supranaturale şi un semn divin rău prevestitor. Raţionalismul Katherinei, care este specializată în elucidarea fenomenelor paranormale şi religioase, se opune misticismului lui Ben. Rezultatele probelor trimise la laborator confirmă un fapt tulburător: apa râului este sânge uman. Evenimentele din ce în ce mai stranii scapă explicaţiei raţionale. Părintele Costigan, vechi prieten de-al Katherinei, îi desluşeşte un simbol cabalistic şi o avertizează în privinţa fetiţei posedate, unealtă a diavolului şi purtătoare de nenorociri. Primarul şi consilierii săi sunt găsiţi morţi, cu eczeme purulente oribile pe corp. Părintele insistă ca fetiţa, încarnare demonică, să fie omorâtă de Katherine, pe care o consideră învestită cu puteri divine. Întregul oraş se mobilizează pentru a o prinde şi a o linşa pe Loren.

A doua parte a filmului este puerilă, lipsită de inspiraţie şi transpune în mod degradat imaginarul creştin al semnelor apocaliptice. Katherine îşi regăseşte credinţa şi se reîntoarce la Dumnezeu. Singura scenă realizată admirabil este cea a invaziei lăcustelor, o compensaţie minoră pentru pierderea a 90 de minute cu o peliculă insipidă şi naivă. Interpretarea lui Hilary Swank este artificială şi patetică, accentuând parcă voit impresia negativă asupra filmului, transformat într-o pledoarie ieftină şi neconvingătoare în favoarea creştinismului.

O reuşită neozeelandeză

Perfect Strangers (thriller, Noua Zeelandă, 2003)
Regia: Gaylene Preston
Scenariul: Gaylene Preston

Distribuţia: Sam Neil (The Man), Rachael Blake (Melanie), Joel Tobeck (Bill)

.

Melanie, vânzătoare la un fast-food, decide să se distreze într-un club, unde cunoaşte un străin misterios şi seducător. Puţin ameţită, acceptă să meargă pe yachtul lui, unde este copleşită cu atenţii din partea străinului. Cu mintea înceţoşată de alcool, Melanie adoarme. Dimineaţa, se trezeşte legănată de valuri, în mijlocul oceanului, plutind spre o insulă necunoscută şi pustie. Şocul este violent şi îşi dă seama că a fost răpită. Scurta aventură se transformă într-un coşmar. Încercând să scape de străinul care o ţinea sechestrată şi care o agresase fizic, Melanie îl înjunghie. Speriată, nu părăseşte insula, ci îl duce la cabană pentru a-i acorda îngrijiri şi a-i coase rana. Scena, deşi scurtă, este de un realism dramatic ce pune în valoare calităţile interpretative ale celor doi actori. Starea lui se agravează şi pornesc spre lumea civilizată pentru îngrijire medicală. Morţii străinului aproape de ţărm i se adaugă furtuna violentă, care scufundă barca şi o aruncă pe Melanie, împreună cu cadavrul străinului, pe plaja insulei părăsite nu cu mult timp în urmă. Starea psihică a Melaniei se deteriorează. Conservă cadavrul în lada frigorifică, este bântuiră de halucinaţii şi se indrăgosteşte de străinul al cărui nume nici măcar nu-l cunoaşte. Astfel începe o poveste romantică stranie şi iraţională.

.

Întoarcerea adevăratului proprietar al cabanei, un cunoscut de-al Melaniei, Bill, complică situaţia, dar nu pentru multă vreme. Melanie şi Bill se debarasează de cadavru în mijlocul apelor, iar complicitatea subită dintre cei doi se sfârşeşte în mod neaşteptat cu o căsătorie.

Infantilism cinematografic

The Contractor (acţiune, USA, 2007)
Regia: Josef Rusnak
Scenariul: Robert Foster şi Joshua Michael Stern

Distribuţia: Wesley Snipes (James Dial), Eliza Bennett (Emily), Charles Dance (Windsor), Lena Headey (Ballard), Ralph Brown (Collins)

James Dial, un agent retras la ferma sa, folosit sporadic de CIA pentru operaţiuni murdare de eliminare a adversarilor, este trimis în misiune la Londra, unde începe procesul unui terorist care poartă răspunderea unor atentate sângeroase. Teroristul este ucis, însă reacţia rapidă a poliţiei londoneze îl transformă pe James în urmărit. Fotografia lui apare în presă şi la posturile de televiziune, iar pericolul deconspirării misiunii îl alertează pe Collins, agentul de legătură, care ia decizia eliminării lui James. Rănit, James se refugiază în casa conspirativă din Londra, fără a fi însă în siguranţă. O fetiţă curioasă reuşeşte să-i câştige încrederea şi îl ajută să scape de urmăritori. În timpul operaţiunilor de capturare, şeful poliţiei metropolitane, Windsor, este împuşcat mortal de Collins, dar vina cade asupra lui James. Inspectorul Ballard, fiica lui Windsor, preia conducerea anchetei şi-l hăituieşte pe presupusul criminal al tatălui ei. Descoperind intenţiile lui Collins, James decide să ia legătura cu inspectorul Ballard şi să divulge întreaga operaţiune coordonată de CIA, inclusiv lista cu agenţii americani aflaţi la Londra. Collins scapă evenimentele de sub control şi, alarmat de posibilitatea deconspirării întregii reţele, încearcă s-o ucidă şi pe Ballard într-o ambuscadă dintr-un mall aflat în construcţie. După o confruntare armată spectaculoasă, James îl ucide pe Collins, iar inspectorul Ballard opreşte căutarea lui James. După o scenă sentimentală de despărţire de fetiţa care l-a ajutat, James părăseşte Anglia şi se întoarce la ferma lui.

O serie de scene sunt exagerate, altele neverosimile până la ridicol. Infantilismul scenariului merge până acolo încât James, după ce trădează întreaga reţea, se întoarce în Statele Unite şi îşi reia viaţa liniştită de la fermă, fără niciun fel de repercusiuni...

Interzis cardiacilor!

Hard Candy (thriller, USA, 2006)
Regia: David Slade
Scenariul: Brian Nelson

Distributia: Patrick Wilson (Jeff Kohlver), Ellen Page (Hayley Stark), Sandra Oh (Judy Tokuda)

După ce au dialogat trei săptămâni pe Internet, Hayley, o adolescentă drăguţă (14 ani), şi Jeff, un seducător fotograf (32 de ani), decid să se întâlnească într-o cofetărie. Discuţia se prelungeşte şi abordează teme de interes comun, de la literatură la medicină şi de la muzică la arta fotografică. Imaginaţia fetei se exprimă cu vigoare, oarecum dezvăluită de privirile care ascund, parcă, gânduri încordate. Pe când să se despartă, Hayley îi propune să meargă la el acasă, unde îl descoase în privinţa vieţii personale şi a relaţiilor profesionale, apoi îi cere s-o fotografieze în timp ce dansează şi se dezbracă... Brusc, Jeff cade inconştient. Trezindu-se legat de un scaun în propria casă, aproape izolată pe o colină în afara oraşului, este obligat să suporte o serie de acuzaţii de pedofilie, susţinute de Hayley cu rânjete perverse şi lascive. Cu privirile rătăcite, Hayley îi răscoleşte casa cu speranţa descoperirii unor secrete umilitoare. Fetişcana simpatică şi inocentă se transformă într-un monstru psihopat, dar rece şi calculat. Situaţia de coşmar tinde să degenereze ireversibil, iar Jeff suferă o depresie provocată de disperare şi de neputinţa de a împiedica propria sa mutilare.

Finalul este plin de ambiguitate, iar raporturile dintre Jeff şi Hayley nu se clarifică. Contrar reţetelor hollywoodiene, binele şi răul rămân obscure. Jeff este o victimă nevinovată, obiect al răzbunării unei fete care vrea să descopere totul fără a şti nimic, sau un pedofil ucigaş? Scenariul, o capodoperă a genului thriller, surprinde prin ineditul permanent al situaţiilor şi prin tensiunea sentimentelor extreme. Doi protagonişti ultratalentaţi care dau viaţă unui film diabolic şi provocator sub aspect psihologic, cu şanse maxime de a se înscrie în categoria genului cult.

Nimic nou...

The Contract (thriller, USA, 2006)
Regia: Bruce Beresford
Scenariul: Stephen Katz şi John Darrouzet

Distributia: Morgan Freeman (Frank Cordell), John Cusack (Ray Keene), Jamie Anderson (Chris Keene), Megan Dodds (Sandra)

Franck Cordell, un fost angajat al trupelor speciale, conduce un grup de asasini profesionişti şi lucrează pentru diferite grupuri de interese şi de presiune. La ordinul lor, el elimină persoanele incomode care ar putea prejudicia interese oculte. Un contract profitabil, având ca punct de debut uciderea fiului unui miliardar retras din viaţa publică, dar adversar declarat al unor proiecte guvernamentale în domeniul geneticii, se întrerupe în mod abrupt din cauza unui accident de maşină. Rănit, Franck este transportat la spital şi, spre ghinionul său, identificat de autorităţile care-l vânau de multă vreme. Cei patru colaboratori ai săi, dintre care unul are misiunea de a-l elimina chiar pe Franck, încep o operaţiune de salvare care eşuează în mod repetat. Franck este preluat în custodie, prin jocul hazardului, de un orgolios profesor de sport, aflat în excursie cu fiul său.

Autorităţile încep o nemiloasă vânătoare a lui Franck, suspectat că ar planifica asasinarea preşedintelui USA, care trebuia să sosească într-un orăşel de munte patriarhal, departe de zgomotele marilor metropole. Adevărata victimă este, însă, miliardarul, iar participarea la funeraliile fiului său este ocazia perfectă de a-l transforma în ţintă sigură.
Escaladări periculoase, curajul nebunesc al unui om de rând transformat în supererou, cascadorii reuşite, accidente, schimburi de focuri, desfăşurări de forţe, eternul conflict dintre poliţia locală şi autorităţile federale... Un banal film de serie B, care îi descalifică pe Morgan Freeman şi pe John Cusack.

Un nou film conformist

The Nativity Story (religios, USA, 2006)
Regia: Catherine Harwicke
Scenariul: Mike Rich
Distribuţia: Keisha Castle-Hughes (Maria), Oscar Isaac (Iosif), Ciaran Hinds (Irod), Stefan Kalipha (Gaspar), Nadim Sawalha (Melchior), Eriq Ebounaney (Balthasar)

Într-un sat sărăcăcios din antica Palestină, o fată aflată spre sfârşitul adolescenţei îşi împarte existenţa între joc, flirtul cu ceilalţi băieţi şi munca grea a câmpului. Tânăra este Maria, iar satul se numeşte Nazareth. Sperând într-o îmbunătăţire a situaţiei grele a familiei, tatăl ei contractează o căsătorie a Mariei cu un bărbat înstărit. Impozitele cresc de la un an la altul, situaţia se înrăutăţeşte considerabil, asuprirea romană devine de neîndurat. Cei care nu-şi pot plăti impozitele rămân fără pământuri ori sunt luaţi în sclavie pentru o perioadă determinată. Irod, regele iudeilor, este tot mai detestat de poporul său. Decăderea templului este ilustrată prin transformarea lui într-un spaţiu unde negustorii îşi vând mărfurile, prin nesocotirea sacralităţii şi corupţia rabinilor. Revoltele mocnesc în întregul regat, atmosfera este tulbure şi incendiară.

Totuşi, nu nemulţumirile populare provocate de construcţiile ambiţioase şi costisitoare ce impun biruri tot mai numeroase îl neliniştesc pe Irod, ci o profeţie veche, care vesteşte apariţia unui Mesia, salvatorul şi dezrobitorul iudeilor, descendent din legendarul rege David. Recensământul ordonat de împăratul Augustus determină un haotic exod al populaţiei către locurile de baştină. Iosif, soţul Mariei abia salvate de la o lapidare ce părea iminentă, trebuie să se întoarcă la Bethleem, oraşul unde se născuse. Maria îl urmează, ca o soţie credincioasă. Drumul este anevoios şi lipsa hranei îi slăbeşte pe amândoi. Ajunşi în Bethleem, sunt adăpostiţi într-un staul, unde Maria dă naştere pruncului Isus.

Firul epic este interpolat de istoria celor trei magi de la Răsărit, care urmează semnele astrelor şi prevăd naşterea lui Mesia. Invitaţi de Irod, ei îi destăinuie un secret uluitor: Mesia nu va fi proclamat dintre bărbaţii regatului, ci urmează să se nască. Prin urmare, pentru a-şi salva tronul şi dinastia, Irod ordonă masacrarea tuturor copiilor care nu au împlinit doi ani. Avertizaţi de arhanghelul Gabriel, Iosif, Maria şi pruncul Isus reuşesc să fugă în Egipt, unde scapă de furia devastatoare a lui Irod. Reconstituirea vremurilor este realistă, verosimilă (nu adevărată) şi urmează îndeaproape relatările evanghelice, considerate eronat documente istorice. Dacă interpretarea majorităţii actorilor este acceptabilă, cea a Keishei Castle-Hughes este deplorabilă: privirea ironică şi dispreţuitoare, zâmbetul enervant, uneori tâmp şi inutil nu se potrivesc cu solemnitatea şi gravitatea momentelor care ar fi trebuit să fie percepute ca fiind dramatice. Filmul poartă o puternică amprentă de mediocritate şi nu reuşeşte decât să inducă o stare persistentă de plictiseală.

Fantasmele lui Goya

Los Fantasmas de Goya (Goya's Ghost) (dramă, Spania, 2006)

Regia: Milos Forman
Scenariul: Jean-Claude Carriere şi Milos Forman
Distribuţia: Stellan Skarsgard (Francisco Goya), Javier Bardem (părintele Lorenzo), Natalie Portman (Ines), Randy Quaid (regele Carlos al IV-lea), Blanca Portillo (regina Maria-Luisa)

Primit cu nemeritată răceală de critica americană şi spaniolă, care se aştepta la o biografie cuprinzătoare, filmul surprinde cu un realism cinic etape ale aceluiaşi eveniment, proiectate pe fundaluri diferite. Atmosfera apăsătoare şi închistată a dominaţiei inchiziţiei şi absolutismul uşor tembel al monarhilor Spaniei, pe de-o parte, iar pe de altă parte barbaria şi jaful ocupaţiei napoleoniene sunt suportul unei drame răscolitoare. Societatea spaniolă a frontierelor dintre secolele 18 şi 19 este dezbrăcată de aparenţe şi prezentată în toată mizeria şi degradarea ei.

.

În prima parte, tânăra Ines, model al adulatului pictor Francisco Goya, este arestată de Sfântul Oficiu sub motivul că practică în secret ritualuri iudaice, ceea ce constituie crima supremă. Habotnicul inchizitor Lorenzo o vizitează tot mai des în închisoare, iar relaţiile dintre călău şi condamnată devin pe cât de apropiate, pe atât de prohibite. Ca urmare a unei întâmplări cu tuşe amuzante, Lorenzo devine un paria, fiind excomunicat şi condamnat în contumacie. Nu poate fi trecut cu vederea ritualul ridicol şi absurd al arderii portretului celui expulzat din rândurile clerului. În ciuda tuturor intervenţiilor lui Goya la Curte (el însuşi fiind în pericol de a fi acuzat de erezie din pricina gravurilor groteşti care ilustrează realitatea mizeră a vremurilor şi caricaturizează metehnele clericilor romano-catolici), Ines rămâne îngropată în celula mucegăită, o cavernă întunecoasă şi morbidă. Pictând urâţenia înspăimântătoare a reginei într-un portret oficial, Goya cade în dizgraţia casei regale, în timp ce Ines rămâne închisă în aşteptarea unui proces amânat sine die.

.
A doua parte prezintă pierderea independenţei Spaniei şi înglobarea ei în efemerul imperiu napoleonian. Lorenzo, revenit într-o înaltă funcţie administrativă odată cu ocupanţii francezi, este un personaj cu totul schimbat, cucerit de ideile iluminismului pe care altădată îl combătea furibund. Desfiinţării inchiziţiei din ordinul împăratului îi urmează un proces răsunător, Lorenzo erijându-se în principal acuzator al instituţiei pe care o slujise cu fanatism. Eliberarea tuturor deţinuţilor din sediul inchiziţiei o aruncă pe Ines în stradă, o Ines radical marcată de anii de detenţie, o epavă umană cu minţile rătăcite, căutându-şi fetiţa căreia îi dăduse naştere în închisoare. Familia ei, masacrată de trupele franceze, nu-i poate oferi niciun ajutor. Singura speranţă rămâne Goya, un bătrân surd cu periodice crize de demenţă. Deportarea lui Napoleon atrage după sine căderea regelui uzurpator al Spaniei, Joseph Bonaparte, fratele împăratului, invazia trupelor engleze prin Portugalia şi revenirea casei regale spaniole. Lorenzo devine din acuzator, acuzat, este judecat pentru renegarea credinţei şi slugărnicie faţă de ocupanţi, fiind condamnat la moarte de către fostul mare inchizitor. O ultimă rămăşiţă de demnitate îl împiedică să-şi renege noua credinţă raţionalistă în schimbul comutării pedepsei la închisoare pe viaţă.

Departe de a fi o biografie, filmul poate fi asemănat cu o imensă gravură care ilustrează dramatic prelungirea forţată a îndelungatului ev mediu spaniol până în epoca modernă. Contrastele dintre obscurantism şi iluminismul tot mai viguros, tortura, violenţa gratuită, atrocităţile francezilor, dar şi ale inchiziţiei, sensibilitatea artistului în faţa suferinţei, atmosfera sumbră şi gravă sunt definitorii pentru al treilea mare film al lui Milos Forman, după "Amadeus" şi "Valmont".