John Adams şi Thomas Jefferson
John Adams (1735 – 1826), primul vicepreşedinte al Statelor Unite în ambele mandate ale lui George Washington, devine al doilea preşedinte al Confederaţiei (1797 – 1801), în urma refuzului generalului Washington de a candida pentru al treilea mandat. Thomas Jefferson (1743 – 1826) devine vicepreşedinte din partea Partidului Democrat-Republican, rival celui din care provenea Adams, Partidul Federalist. Regulile din acea perioadă stabileau ca posturile de preşedinte şi vicepreşedinte să fie atribuite candidaţilor care au obţinut cel mai mare număr de voturi. Gravele erori comise atât în politica internă, cât şi în cea externă i-au erodat iremediabil popularitatea şi, după primul mandat, a cedat postul lui Thomas Jefferson (1801 - 1809), amic personal încă din perioada redactării Declaraţiei de Independenţă, dar rival de temut în viaţa publică. Ambii foşti preşedinţi s-au stins în aceeaşi zi, la 50 de ani de la ruperea de Imperiul britanic: 4 iulie 1826. Se spune că, presimţindu-şi sfârşitul, pe patul morţii Adams ar fi exclamat cu amărăciune şi cu o oarecare invidie: „Şi Jefferson încă trăieşte...” Nu aflase vestea că succesorul său la Casa Albă murise cu doar câteva ore înaintea lui.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu